Răspuns:
Din punct de vedere teologic, moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup. Sufletul imaterial şi nemuritor, principiul vieţii omeneşti, se duce la Dumnezeu, Cel care l-a dat, iar trupul se întoarce în pământ, din care a fost făcut, prin putrezire descompunându-se în elementele din care a fost format.
Moartea este urmarea păcatului strămoşesc. Primul om, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, era perfect şi nemuritor. Prin neascultarea poruncii dumnezeieşti omul decade din nemurirea trupului. Însă sufletul, fiind de origine divină, i-a rămas nemuritor. Deci, moartea nu este altceva decât sfârşitul vieţii pământeşti vremelnice, dar în acelaşi timp şi începutul vieţii veşnice. Chiar şi după moartea trupească sufletul îşi păstrează funcţiile sale: conştiinţa de sine, memoria, gândirea, imaginaţia, stările de bucurie sau întristare, dar nu poate lucra pentru mântuirea sa (Luca 6, 22-31; Apoc. 6, 9-10).
