Am fost în vacanță la Paris. Este un oraș minunat, oamenii sunt plăcuți, au mereu o voie bună și de ori de câte ori am întrebat pe cineva unde e cutare sau cutare loc, ne-a ajutat foarte fericit. Arhitectura este foarte specială, orașul este plin de parcuri cu flori multicolore. Magazinele sunt frumos amenajate, iar vânzătoarele sunt foarte drăguțe.
Într-una din zile am fost să vizităm Muzeul Luvru, sora mea a vrut neapărat să vadă un tablou astfel încât i-am zis să ne întâlnim in jumătate de oră într-un punct comun.
Ne-am dus după jumătate de oră, dar ea nu era niciunde, am așteptat și am tot așteptat pana când a trecut încă o jumătate de ora. Mama a sunat-o, dar nu a răspuns, tata a întrebat oamenii daca nu au văzut o fata îmbrăcată într-o rochie galebnă cu flori, dar nimeni nu a văzut nimic.
- Unde poate fi fata asta? a intrebat mama stresata.
- Știi cum e ea, mereu uita de ea însăși când se pierde pe tărâmul artei. Cu siguranță e bine, a răspuns fratele meu mai mare.
- O să chem pe cineva sa ne ajute, a spus tata.
- Dacă i s-a întâmplat ceva? a întrebat mama.
După inca o ora de cautat am gasit-o în apropierea toaletei. Ne-a povestit că mai erau 10 minute până să ne întâlnim și a zis că are timp să meargă pana la toaleta, dar in drum a dat peste o englezoaica pasionată de artă și a intrat in vorba cu ea, a trecut o ora jumate pe nesimite. Avea telefonul pe mut, de asta nu a raspuns la telefon.
Vizita la muzeu a fost una din cele mai frumoase vizite pe care le-am făcut in Paris, am avut priveliști frumoase, dar și o întâmplare de care ne vom aminti multi ani.
