Răspuns:
A fost, n-a fost, unii zic c-a fost. Într-o coliba, la malul marii, traia batranul Cadar. Era un batran de treaba, dar veşnic amarat. Şi cum sa nu fie, daca baba îi murise şi nu-i lasase urmaşi? Cadar era tot mai garbov şi, pe seara, cand se a-şeza cu picioarele încrucişate sub el, nu avea pe nimeni sa-l ajute sa se scoale, sprijinindu-l de subsuori. Greu îi venea lui Cadar sa se ridice de jos, şi trist îşi fu-ma luleaua, privind jocul valurilor.
„Vai, vai, batraneţea e ca un scaiete! Îşi spunea adese. Oriunde ai apuca-o, te-nţeapa şi doare…”
Într-o noapte se dezlanţui o furtuna. Marea mugea ca o cireada de bivoli şi vantul şuiera fara încetare. Fulgerele se repezeau bezmetice. În coliba lui, Cadar asculta vuietul furtunii şi se gîndea: ” Daca ies în zori, am sa gasesc pe ţarm lem-ne şi peşti zvarliţi pe nisip. O sa fie bine! ”
Explicație:
e destul cât am scris?
