Răspuns :
Era o zi frumoasă de vară. Eu și cu bunicii mei eram în curte. Eu mă jucam cu pisica noastră, iar ei lucrau de zor la treburile gospodăriei. Văzând că munca îi întrece, m-am gândit să le dau o mână de ajutor. Aceștia au acceptat cu greu, deoarece nu voiau să mă obosească. Grija lor față de mine m-a impresionat întotdeauna și mă bucur că am niște bunici așa grijulii.
Așa au trecut aproximativ 3 ore, iar noi lucram fără oprire. Bunica mea planta morcovi, bunicul meu avea grijă de roșiile din sera iar eu udam mulțimea de plante cultivate de ei. Deși nu-mi stătea în fire să lucrez, în acea zi chiar voiam să-mi ajut bunicii cu treburile lor.
Însă la un moment dat, am observat că pisica noastră voia să iasă din curte deoarece văzuse ceva. M-am îndreptat spre poarta curții și am încercat să o duc înapoi în casă. Dar mai apoi, am văzut un pui de pisică mic și abandonat lângă Curtea noastră. Mi s-a făcut milă de el, așa că l-am adus în curte împreună cu pisica mea și i-am întrebat pe bunici dacă îl pot păstra. Aceștia au acceptat într-un final, iar eu m-am bucurat foarte mult pentru că am putut ajuta un animal pierdut.
După ce am terminat să ud florile am luat o pauză, iar la scurt timp și-au terminat și bunicii mei treburile. Ne-am odihnit cu toții împreună și cu pisicile, iar la finalul zilei am avut o masă copioasă la care au participat și animalele noastre de companie. Am realizat că această zi a fost într-adevăr o zi minunată.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!