Răspuns :
Titlu: O experienta de neuitat
într-o zi ploioasa de octombrie, cam prin 1734 eu și prietenii mei Matei și Vlad, ne-am gândit sa ne aventuram chiar dacă era ploaie, în pădurea de la marginea metropolei.
Ne-am echipat repede cu cele necesare și am mers prin ploaie spre pădure, odată ce am ajuns, parca totul a devenit straniu, în pădure cu cât ne adânceam mai tare cu atât era mai, întuneric. După o bucata bună de drum parcursa am găsit o mica casa din lemn părăsită, noi ne-am umplut de frica, după ce am auzit un zgomot ciudat în acea căsuța, dar venindu-ne în fire, ne-am făcut curaj toți trei și am întrat înăuntru, dar nu era nimeni acolo, ceea ce ne-a speriat și mai tare. La un moment dat am găsit după un dulap o cutie din lemn ca un cufăr, și înăuntru era o cămașă noua, 2 pistoale și un săculeț cu bani, iar după asta am auzit niște pași, proprietarul veniseră, și noi am luat repede banii și am plecat repede, i-ar acel om era un infractor, asta după ce l-a împușcat în picior pe Vlad dar am putut scăpa, și am venit acasă toți trei, apoi ne am adus aminte și l-am recunoscut pe acel om, era un evadat.
am chemat repede ajutoare și au pornit în căutarea acelui om.
această întâmplare nu o voi uita niciodată, o întâmplare stranie
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!