Situată la est de o linie imaginară ce ar uni Marea Baltică cu Marea Neagră, Europa de Est reprezintă cea mai întinsă subdiviziune a continentului. Limita de est a Europei este trasată de Munții Ural, dar această limită se referă la continentul nostru ca unitate naturală, fizico-geografică deoarece din punct de vedere politic Rusia continuă la est până la Oceanul Pacific.
Originile termenului "Europa de Est" sunt destul de recente. Pentru foarte mulți ani, Europa a fost împărțită după metoda nord-sud, statele sud, mediteraneene, având multe în comun, o altă regiune cu caracteristici comune fiind constituită din zonele nord-atlantică și baltică. În timpul Renașterii, opoziția conceptuală fundamentală era între nord și sud. Gânditorul care a deschis calea filosofilor iluminiști spre ideea de Europa de Est a fost Voltaire, cel care și-a elaborat propria perspectivă asupra continentului privind de la vest la est, și nu de la sud spre nord. Europa de Vest a fost cea care a "inventat" Europa de Est ca pe jumătatea ei complementară în secolul XVIII, în Epoca Iluminismului.
