Răspuns :
Răspuns:
Marele Război – denumirea sub care e cunoscut Primul Război Mondial în Occident – subliniază cel mai bine impactul pe care l-a avut (şi îl are) acest conflict uriaş asupra evoluţiei umane în ultimul secol;el e, nici mai mult, nici mai puţin, sursa tuturor transformărilor, de orice fel, ce au avut o influenţă majoră asupra oamenilor în ultima sută de ani. Moartea la scară industrială a schimbat mentalităţi, a prăbuşit imperii, a făcut loc pentru marile utopii milenariste ale secolului – fascismul (cu toate formele sale, inclusiv nazism) şi comunismul. Condamnată ca singura vinovată de război, Germania a acumulat o frustrare fără precendent la nivelul întregii naţiuni, din care s-a născut cel de-Al Treilea Reich şi o teribilă dorinţă de revanşă. De aici până la declanşarea unui nou conflict planetar nu a mai fost decât un pas. Există voci care sugerează că, de fapt, nici nu putem vorbi despre două războaie mondiale:în realitate, ar fi fost unul singur, despărţit de două decenii de armistiţiu. În toată această perioadă, Europa a fost măcinată de conflicte;învinşi şi învingătorii de pe bătrânul continent şi-au pierdut statutul de mari puteri. Istoricul Ernst Nolte îşi intitula sugestiv una din lucrările sale de referinţă:Războiul civil european 1919-1945.
Explicație:
Sper ca te am ajutat, așa am făcut și noi în clasă a fost bine
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Istorie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!