Răspuns:
Copilăria și adolescența
lui Carol I
Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut pe 20 aprilie 1839 la Sigmaringen, în Baden-Württemberg, un principat din sud-vestul actualei Germanii. Bunicul său, principele domnitor, l-a botezat cu numele său, pe care-l purtaseră cei mai străluciți reprezentanți ai acestei case. Viitorul domn a crescut alături de o familie care îi oferea cele mai bune exemple. Bunicul era serios, cumpătat, gospodar, ordonat. Tatăl, Karl Anton, avea viziunea scopului și conștiința datoriei, permanent gândind și acționând în perspectivă, animat de un viu interes pentru artă și știință. Mama, Josephine, era grijuluie, veșnic preocupată de ai săi, având o profundă bunătate și sensibilitate.
Josephine, mama lui Carol I
Prințul Carol era gingaș, voiciunea tinerească era atenuată de un anumit calm, avea un chip delicat, ca de fată, părul închis la culoare și ușor ondulat. Copilăria și-a petrecut-o zbenguindu-se cu frații și surorile pe la reședințele famiiliei. În fața frumuseții peisajelor de la acele castele, deseori, după cum remarcau apropiații, cădea în momente de reverie discretă, lucru neobișnuit pentru copiii de vârsta sa. De educație s-a ocupat o bonă franțuzioacă. La 28 august 1848, în toiul revoluției europene, principele Karl Anton abdică în favoarea tatălui lui Carol I. După ce convulsiile ”primăverii popoarelor” s-au terminat, animat de ideea unității germane, Karl Anton la 7 decembrie 1848 cedează coroanei prusace suvernaitatea asupra principatului său, dezlegând trupele de jurământul depus pe drapel. La acest eveniment a particpat și tânărul Carol în uniforma de cadeți a Hohenzollernilor. Fapta tatălui, de pune interesul general deasupra celui personal trebuie să fi făcut o impresie puternică asupra copilului de 10 ani. Peste ani, în 1914, deși regele Carol I dorea să intre în Primul Război Mondial, a ascultat, asemenea tatălui său în 1848, de vocea poporului și a păstrat neutralitatea României.
Predarea solemnă a principatului, efectuată la 12 martie 1849 a fost urmată la 20 aprilie de o abdicare printr-un act ce consemna un crez care va fi urmat și de Carol I: ”Dacă este să se împlineacă dorința cea mai fierbinte a inimii mele, dacă este să se ajungă acolo unde jinduiesc toți adevărații prieteni ai patriei, dacă este ca unitatea Germaniei să pășească din domeniul visurilor în cel al realității, atunci niciun sacrificiu nu poate fi prea mare, aceasta este cea mai mare ofrandă pe care o pot pune pe altarul patriei”. Acest crez al unității neamului va fi urmat și de Carol, el permanent militând pentru drepturile românilor din Transilvania, Bucovina și Basarabia. De altfel, el vedea Marele Război o oportunitate pentru un vis: ”După ce Rusia va fi învinsă, ceasul României va veni. În ziua în care va suna ora lichidării Austro-Ungariei, oră care nu poate întârzia mai mult de 20 de ani, România va lua atunci Ardealul și Bucovina”.
Educația propiu-zisă a început-o la Dresda. Profesorul era foarte exigent cu învățăceii săi. Pătruns de spiritul epocii, le spunea părinților studenților, dar și elevilor săi că trebuie să-și dea silința pentru ca omenirea să le șteargă vina de a se fi născut prinți. Miezul acestei idei a fost preluat de Carol I și toată viața sa a încercat să nu beneficieze de vreun privilegiu sau lucru necuvenit. Șederea la Dresda a durat până în 1856. În tot acest răstimp a ținut o corespondeță intensă cu familia, pregătindu-le mereu de sărbători surprize deoasebit de frumoase. Armonia care domnea în familie reiese din faptul că la un moment dat, prințesa Stephanie, le-a propus fraților și surorilor să nu-și mai facă unii altora codouri de Crăciun și cu banii astfel economisiți să-i facă un dar deosebit de frumos iubitei lor mame, care adesea era suferindă.
Educația propiu-zisă a început-o la Dresda. Profesorul era foarte exigent cu învățăceii săi. Pătruns de spiritul epocii, le spunea părinților studenților, dar și elevilor săi că trebuie să-și dea silința pentru ca omenirea să le șteargă vina de a se fi născut prinți. Miezul acestei idei a fost preluat de Carol I și toată viața sa a încercat să nu beneficieze de vreun privilegiu sau lucru necuvenit. Șederea la Dresda a durat până în 1856. În tot acest răstimp a ținut o corespondeță intensă cu familia, pregătindu-le mereu de sărbători surprize deoasebit de frumoase. Armonia care domnea în familie reiese din faptul că la un moment dat, prințesa Stephanie, le-a propus fraților și surorilor să nu-și mai facă unii altora codouri de Crăciun și cu banii astfel economisiți să-i facă un dar deosebit de frumos iubitei lor mame, care adesea era suferindă.
Explicație:
Cu plăcere! ;)
