Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu Neomodernismul este un curent ideologic, literar, definit de spiritul creator postbelic, caracterizat prin respir formelor grave și prin redarea temelor grave, într-o manieră ludică. Literatura neomodernistă este definită prin reveni lirismul poeziei moderniste din perioada interbelică, intelectualismul, prin cultivarea marilor teme existențiale, lirismul ab ambiguitatea şi metaforismul limbajului, Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor (1964), în care poetul Stănescu surprinde iubirea ca sentiment, fiind o confesiune lirică şi o artă poetică. Textul poetic aparține neomodernismului prin ineditul abordării temei, fiind caracterizată de ambiguitatea limt poetic, de noutatea metaforelor şi de înnoirile prozodice. Tema poeziei este iubirea, iar poetul dezvăluie intensitatea acestui sentiment, ce reprezintă o forţă creatoare c reordona universul, tinzând spre perfectiune si care va schimba raportul eului liric cu lumea exterioară şi cu sine. Viziunea despre lume este una inedită asupra sentimentului de iubire, concretizat în imaginea leoaicei. Situat în lumii sale, eul trăieşte plenar iubirea, sub semnul certitudinilor. Iubirea reprezintă în viziunea sa lirică, o stare de v continuă, o cale spre revelație. Motivul central al poeziei, care prin repetarea devine laitmotiv, este cel al leoaicei, simbol pentru iubirea ca pasiun Titlul, reluat în incipit, este o metaforă care sugerează imaginea iubirii văzute ca un animal de pradă agresiv. Pri se defineste sentimentul de iubire prin raportare la o ,,leoaică tânără", sugerându-se sensurile latente ale sentimentului senzualitatea. Lirismul subiectiv se evidențiază prin prezența mărcilor lexico-gramaticale specifice eului liric, pronume, ad pronominale şi verbe la persoana I singular: ,,mi"... meu "...am adus". Compozițional, textul poetic prezintă trei secvente lirice, care corespund celor trei strofe: naşterea sentimentu iubire, transformarea lumii ca efect al întâlnirii eului cu iubirea şi conştientizarea transformărilor produse asupra propriei fii urmare a întâlnirii cu ,,leoaica tânără". Incipitul evidenţiază imaginea ..leoaicei-iubire", caracterizată de agresivitate şi de forță, epitetul ,, tânără" suger lipsa experienţei trăirii acestui sentiment până la momentul întâlnirii cu iubirea. Prima secvenţă poetică dezvăluie imaginea metaforică a întâlnirii bruște a ființei cu dragostea. Primele momen receptării sentimentului sunt asociate cu şocul provocat: ,,Mă pândise-n încordare/ mai demult./ Colții albi mi i-a înfipt îr m-a mușcat, leoaica azi de față". Pânda, din perspectiva leoaicei-iubirii, presupune intenție, iar eul liric nu se aştepta ca iub fie atât de puternică ,,mi-a sărit în față".,colții albi mi i-a înfipt în față".,,m-a mușcat ... de față". Cea de-a doua secvenţă lirică surprinde o dublă transfigurare a ființei invadată de sentiment şi a lumii, recepta prisma noii identități a eului poetic. Lumea se recreează, reiterând metaforic momentul genezei: ,, în jurul meu natural sef cerc, de-a dura/ când mai larg, când mai aproape ca o strângere de ape". Astfel, apare motivul cercului ca imagine simb perfecţiunii, dar și a eternei reversibilităţi. Privirea, asemenea auzului, simbol al perspectivei sinelui, se înalţă ,, tocmai ciocârlii", sugerând faptul că apariția iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, care este percepută c simțurile, ciocârlia fiind pasărea cu un viers aparte, care zboară cel mai sus. Eul liric este extaziat de noul sentiment ne care îl copleșește. Metafora curcubeului ,, tăiat în două" conferă ambiguitate prin pluritatea deschiderii sale: simbol b armoniei sau imagine a unității în multiplicitate. Ultima secvență evidențiază imaginea eului metamorfozat după trăirea iubirii, transformare ce este ireversibilă: dus mâna la sprânceană./ la tâmplă și la bărbie,/ dar mâna nu le mai știe". Eul este confuz, deoarece simțurile i se estos tocmai de aceea el identifică sentimentul care nu mai este ,,leoaică tânără", ci ,, arămie", cu ,,mişcări viclene". Fericir acum vine după o perioadă ternă a vieții, „un desert", care capătă brusc , strălucire". Iubirea, ca formă a spiritului, timpul, conferind energie şi profunzime vieții, înc-o vreme/ și-ncă-o vreme". Finalul surprinde imaginea iubirii ce proiectează omul în eternitate, accentuată de epitetul metaforic ,,leoaică ar de repetiția ,, înc-o vreme, și-ncă-o vreme" prin care evidenţiază trecerea timpului. La nivel prozodic, se evidențiază folosirea versului liber și tehnica ingambamentului. Textul poetic cuprinde tr versurile au o măsură inegală, iar rima și ritmul variază. În concluzie, poezia neomodernistă Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu ilustrează inedit momentul în trăieşte sentimentul iubirii care poate proiecta actul creator în eternitate. mum​