9. a) Scrieţi textul impotriva, adică adăugați negația nu pentru fiecare verb. b) Ce obțineți? Formulați concluzii despre valoarea acestui text literat pornind de la cauza întâmplării.
Textul:
Casa părintească
S-a Intâmplat demult. Pe atunci, Sandu era mic. Tata il tot purta pe la doctori. Dar degeaba.
-Du copilul la mare, in tarile calde, I-a spus un doctor. Alt leac t-are. Pai, dacă ar fi rândunica, a oftat tata.
Dar Sandu era palid ca lămâia și se topea văzând cu ochii. Atunci tata a vândut calul de la casa, a vândut vaca cu vitel cu tot și a sclipuit parale pentru drum. L-au urcat pe Sandu in tren. S-a dus şi dus a fost. Îl aştepta câinele la poartă şi mama lacrima in năframă.
-De era rândunică, găsea drumul acasă, suspina mama. Au trecut mulți ani. Şi iată că vine in sat un plic Inflorit cu timbre şi stampile. Am scapat de o boală şi am dat peste alta, scria Sandu. Dorul de casa părintească - asta e boala cea mai mare din lume!" lar Intr-o zi, mama vede la portiță un om alb-dalb la cap. Oare de ce nu latrá câinele?
Omul se lasă în genunchi şi intră în ogradă, tot sărutând pământul.
-E Sandul a scăpat mama o farfurie din mână. Săracul, e mai cărunt decât mine!
Omul a inconjurat casa in genunchi.
- Sandul s-a apropiat mama. Omul s-a uitat lung la dansa. N-a zis nimic.
-E mut, săracul a podidit-o pe mama alt rând de lacrimi.
Omul s-a ridicat in picioare. Dar tot atunci se lasă iar In genunchi şi sărută pragul! Apoi sărută ferestrele... S-a strâns lume. -Emut ori a uitat limba? Intreba o femeie. Abia In amurg is-a Intors graiul.
-Bună seara, mama! şi a cuprins-o din nou. Dar cum sa cuprinda casa?
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!