argumenteaza un text de 150 de cuvinte despre importanta modelului in viata folosind textele a si b

Textul A: Am umblat cu cersitul pe la päsári
Si mi-a dat fiecare
Câte o paná.
Una înaltà de la vultur,
Una rosie de la pasárea paradis,
Una verde de la colibri,
Una vorbäreatà de la papagal,
Una fricoasà de la strut
-O, ce aripi mi-am fäcut!
Mi le-am pus la suflet
Si-am inceput sà zbor.
Zbor inalt de vultur,
bor rosu de pasäre paradis,
Zbor verde de colibri,
Zbor vorbäret de papagal,
Zbor fricos de strut
-O, ce-am mai zburat!
(Marin Sorescu, De-a Icar)
Textul B:

B.
A fost odatá ca niciodatà un peste visator, dar oarecare, cenusiu, chiar cam urâtel,
din cauza ochilor bulbucati. Printre atâtia pesti emo, scene, punk, hippie, cool, el nu avea
nicio calitate. Era... pestele färà calitati. in plus, spre deosebire de altii, care umblau in
clanuri mari, in bancuri si gasti pestesti, el era un biet orfan. Se pierduse de familia lui când
nu facuse bine ochi, nu-si mai amintea nimic, crescuse asa, mai mult din mila unora, altora.
Orice copil de peste, ca orice copil de nepeste, are niste modele in viatã. El nu isi gásise
totusi printre ai lui, ci in cu totul alta parte, la päsärile cerului |...| Sã zbori ... acesta era visul
lui... Ar fi vrut sä zboare prin aer, nu doar prin ape, sà zboare ca albatrosul, de pildà, pe
care el il urmárea cu incântare de sub pelicula de apà...
Prima datá când a vázut, prin apa transparentà pásárile cerului, a crezut cà sunt
ingeri. Apoi s-a tot gândit cà ingerii sunt oameni cu aripi, or pásárile nu erau oameni. Dar
ingerii sunt oameni cu aripi oar dupà ce mor. in micutul cap de peste cu ochi bulbucati se lása o visare grea, cu ochii deschisi (de fapt, asa viseazá pestii, cu ochii deschisi). „Oare pestii,
dupà ce mor, se fac si ei ingeri?",
;, se intreba el. „Pesti au ingeri pazitori? ingerii pazitori ai
pestilor sunt niste pesti cu aripi?" Väzându-i gândurile (cà asa e la pesti, ei vad gândurile
celorlalti, nu vorbesc, pestii find muti!), semenii lui pestesti se tot mirau cu milã. |.../
intr-o bunà zi, isi luà inima-n dinti, tot avântul si... tâsni, taie straturile de apá pânã
la suprafatã, inaintá destul de mult pe cararea lichida, serpuindu-si coada ca puternica.
Apoi... urmà desprinderea. Se trezi acolo in aer, deasupra apei, intinse bine inotätoarele care
se arátará a fi aripi, aripi adevárate, albastru-transparente, ca de sticla, si pluti frumos in
aerul sclipitor, in lumea pásárilor, a fluturilor si a libelulelor cu care el, solzosul, iatá cá se
înrudea, intr-un fel. Plutea tinându-si respiratia. Si nu mai era nici peste, si nici pasäre. Ce
era el? Pasáre printre pesti si peste printre pasári.
(Simona Popescu, Pestele-pasäre, in volumul Ce poti face cu douù cuvinte)