Răspuns :
Tema narațiunii "Balta Albă" de Vasile Alecsandri este viața socială din principatele românești de la mijlocul secolului al XIX-lea văzută prin ochii unui străin venit în vizită.
Alecsandri prezintă imaginea profundului conflict social, a discrepanței dintre viața clasei dominante, instruită, vorbind limbi străine, ducând o viața de lux si adânca mizerie în care trăia poporul de jos.
Sunt redate impresiile de călătorie ale unui pictor francez, care coboară în portul Brăilei, adus de un vapor pe Dunăre. Surprizele călătorului francez sunt extrem de inedite, pentru că el se aștepta la una și se trezea mereu cu altceva decât își imaginase.
1) Un motiv pentru care ți-ar fi plăcut să fi în locul călătorului este faptul de a cunoaște lumi și culturi noi, de a ști să te adaptezi diverselor condiții, ba chiar de a le povesti cu umor.
Ți-ar fi plăcut, poate, că ai întâlnit și tineri educați, dar și oameni din popor.
2) Un motiv pentru care nu ți-ar fi plăcut poate fi dezamăgirea dintre ceea ce te aștepți să găsești într-un loc și ceea ce găsești, de fapt.
Alt fapt care poate nu ți-ar fi plăcut este călătoria cu ceea ce își închipuia ca fiind o "trăsură" sau "diligență", dar care s-a dovedit a fi "o cutioară plină de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate."
Mai multe despre "Balta Albă" găsești aici https://brainly.ro/tema/71309
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!