👤

cum era organizat teritoriul imperiului otoman

Răspuns :

Răspuns:

Odată cu ascensiunea otomanilor sub Murad I și cucerirea Peninsulei Balcanice între 1362-1389, și căderea Constantinopolului, de către Mehmed al II-lea în 1453, Sultanatul Otoman s-a transformat într-un imperiu. În 1453, după ce turcii au cucerit Constantinopolul (orașul Istanbul din zilele noastre), fosta capitală a Imperiului Bizantin, a devenit a treia capitală a Imperiului Otoman. Între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Imperiul Otoman a fost una dintre cele mai puternice entități politice și statale ale lumii, țările europene simțindu-se amenințate neîncetat de înaintarea continuă a acestuia prin Balcani și spre sudul Uniunii polono-lituaniene.

Între secolele XVI-XVII, imperiul a ajuns la apogeu sub domnia lui Selim I, devenind un imperiu multinațional, multilingvistic, stăpânind Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 5,2 milioane de km².

La începutul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra cărora Imperiul Otoman își exercita suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed. Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă încă în mentalul colectiv al maselor musulmane un reper idealizat important, de aceea meritând a menționa și titlul de calif al sultanilor otomani. Imperiul Otoman, de-a lungul celor șase secole de istorie a fost o punte de legătură între culturile estului și vestului.

Răspuns:

În acest moment, imperiul era în declin, de care sultanul turc a profitat. Fiind măcelar cu sânge rece, a „taiat" zonă după zonă din „corpul" bizantin. Curând, întreaga parte de nord-vest a Asiei Mici a căzut sub stăpânirea turcilor. De asemenea, s-au stabilit pe coasta europeană a Mării Egee și Marmara, precum și în Dardanele. lar teritoriul Bizanțului a fost redus la Constantinopol și împrejurimile sale. Ulteriori sultani au continuat expansiunea Europei de Est, unde au luptat cu succes împotriva Serbiei și Macedoniei. lar Bayazet (1389 -1402) „a fost marcat" de înfrângerea armatei creștine care este condusă de regele Sigismund al Ungariei în cruciada împotriva turcilor

Explicație:

Sper că ți-am fost de ajutor

Coroană?