În primul rând, să stabilim ce este atributul.
Atributul este partea secundară a propoziției care determină fie un substantiv, fie o locuțiune substantivală, fie o parte de vorbire care are rolul de a înlocui un substantiv (un pronume sau un numeral) indicând diferite caracteristici ale obiectului.
Poate răspunde la una din întrebările:
- care?
- ce fel?
- al (ai, a, ale) cui?
- cât?
- al câtelea/ a câta?
Punctuația
Atributele poziționate lângă substantivul determinat nu se despart prin virgulă dacă acestea identifică sau clasifică obiectul exprimat prin substantiv.
Ex.: casă mare.
Dacă atributul constituie, împreună cu părțile de vorbire determinate, o construcție cu rol explicativ (care descrie obiectul exprimat prin substantivul determinat), acesta va fi despărțit de restul construcției fie prin virgule, fie prin linii de pauză.
Ex.: Fata aceea, cea din dreapta, este verișoara mea.
Când atributele de același fel determină același substantiv, ele vor fi separate prin virgulă sau conjuncții coordonatoare.
Ex. Acesta era un bărbat înalt, frumos și inteligent.
Atributele omogene introduse prin conjuncții adversative și disjunctive se despart prin virgule.
Ex. Cristina este o fată slăbuță, dar vioaie
În cazul enunțului tău, atributele sunt:
Când locuiam la periferie, într-o odăiță prăpădită, în fundul unei curți foarte înguste, visam la o casă mare, în centrul oraşului, pe bulevarde, iar acum, când stau într-un apartament luxos și confortabil, în centrul orașului, am nostalgia unei căsuțe modeste, de mahala, dar care să fie a mea, cu balsaminele mele, cu smochinii mei, cu leandrii
mei, cu verbina și lămâii mei.
