Giurescu şi răspunde apoi cerinţelor date. a „Cu trecerea lui Dimitrie Cantemir, în care turcii puseseră atâtea speranțe, la ruși, sulta- nul hotărăşte să nu se mai încredinţeze tronul Moldovei unui domn de țară, ci să-l dea unui grec dintre cei legați, prin slujbă, familie şi interese, de împărăție, spre a-l avea ast- fel întotdeauna la mână." • Precizează cauza încredinţării tronului Moldovei unui grec. 6 „La Constantinopol, pe malul de miazăzi al Cornului de Aur, minunatul golf al Bosforului, a existat și există şi astăzi cartierul Fanar, numit astfel de la un far sau fanar, pus acolo pentru orientarea corăbiilor. În acest cartier, în mijlocul căruia se află Patriarhia orto- doxă, locuiau mai cu seamă grecii (...). Erau oameni pricepuți în afaceri, cu multe relații , cunoscând bine pe fruntașii împărăției, cărora le furnizau tot felul de mărfuri, ambițioși, dar, în același timp, intriganți și lacomi." 1 Menţionează două trăsături ale locuitorilor cartierului precizat în sursă. 2 Selectează o informație referitoare la cartierul precizat în sursă. c In răstimpul de peste o sută de ani cât ţine ea epoca fanariotă), au fost nu mai puțin de 40 de domnii în Muntenia şi 36 în Moldova, în afară de diversele ocupaţii ruse şi austri- de mult, la trei ani durata unei domnii: pentru înnoirea ei trebuia plătită o sumă impor- ece. Media unei domnii era deci foarte scurtă. Turcii, de altfel, şi fixaseră în practică, încă tantă, numită mucarer. Era şi un mucarer mic, care se plătea în fiecare an." Formulează, pe baza textului dat, un punct de vedere referitor la domniile fanariote. 5
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Istorie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!