Caracterizarea personajului Mircea

Pe Mircea nu l-am bănuit că ar avea de-a face cu scrisul decât după multe luni de stat în acelaşi apartament. Era
un om ascuns în multe privinţe şi de scris aproape că-şi bătea joc. I-am găsit însă, cu total întâmplător, într-o zi,
dosit între pat şi perete, un caiet mare şi ferfenițit. L-am răsfoit aproape fără curiozitate. Ai fi zis că era un fel de
jurnal, dar un jurnal cu totul anapoda, din care prima oară nu mi-au sărit în ochi decât note de lectură şi fragmente
de note aproape fără relevanță, câte o propoziție despre cei din jur, nimic despre el. Şi toate astea împrăştiate
printre fraze începute de la jumătate ori lăsate neîncheiate sau lipsite de sens, încălecate unele peste altele, scrise
de la ultima pagină înapoi, nişte aiureli care m-au făcut să pun caietul la loc. M-am uitat multă vreme de el, până
în ziua când, întorcându-mă de la şcoală, am nimerit peste Mircea aplecat cu o teribilă încordare asupra lui. Când
şi-a dat seama că-l observ, s-a ridicat cu repeziciune, buimăcit, a închis caietul, a dat să-l ascundă la spate, apoi,
simţind că gestul era ridicol, mi-a zis că fusese obligat de director să-şi facă planuri de lecție pentru a doua zi,
lucru care-l enerva grozav. Dar eu ştiam că, între coperţile acelea murdare, groase şi zdrenţuite, numai planuri de
lecție nu erau. M-am făcut că nu bag de seamă panica neobişnuită care l-a cuprins şi am ieşit, ca să-i las timp să-şi
vâre terfeloaga în ascunzătoare. Numai că treaba asta m-a pus pe gânduri şi m-a stârnit grozav. Aşa că, atunci
când s-a ivit prilejul de a rămâne pentru mai multă vreme singur, am scos din nou jurnalul de la locul ştiut şi zile
întregi m-am străduit să leg între ele propoziții aruncate pe mai multe pagini, amestecate cu altele străine de ele şi
pornind una spre alta din direcții diferite.
după loan Es. POP

va rog mult am nevoie