formuleaza in scris un enunt in care sa precizezi titlulacestei povestiri si autorul textului Cuza-Vod povestire populară venit Straşnic domn a mai fost şi Cuza-Vodă! El a făcut şcolile, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat şi pătulele împără- teşti. Tot Cuza-Vodă a unit ţărişoarele noastre, pe Valahia cu Tara Moldove- nească, de a făcut ţara românească mare şi puternică, aşa cum e azi. Se spune că atunci când s-a dus la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni neturburat peste amândouă ţările, a făcut lucruri aşa de minunate, că a pus pe gânduri pe turci. Era obiceiul ca domnii țării noastre, când intrau la împărat, să se târască de la poarta curții palatului până la picioarele împăratului , în genunchi. Cuza însă nu era omul care să sufere ruşinea asta! A mers la palat drept, cu fruntea sus şi cu sabia zornăind ca un Făt-Frumos. - îngenunche şi mergi târându-te, băiete, dacă vrei să fii primit! i-au strigat paznícii de la poartă. - Asta n-oi face-o eu niciodatăl a strigat Cuza supărat. Şi dacă îi vorba aşa, mă duc de unde-am v Dacă l-au văzut plecând, turcii au spus împăratului şi el a dat poruncă să-l primească aşa. A intrat Cuza-Vodă. I-a mulțumit în limba lui şi apoi, mirat că-I vede înaintând drept, soldățește și fără sfială, l-a întrebat: - Bună ziua, înălţate împărate! -De ce ai venit aşa? - Aşa m-a trimis pe mine Taral a răspuns Cuza cu aşa mândrie şi cu aşa curaj, că s-a mirat şi împăratul și, el stie cum o fi mai vorbit şi ce o mai fi vorbit, că a îmblânzit inima turcului şi a ascultat împăratul on rinţa lui Cuza. l-au adus turcii pe Vodă Cuza cu o cinste nemaipomenită, până la Constanţa, de se mirau toți cei întâlnit L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit el ba de una, ba de alta şi, când să plece cale şi-l priveau ca pe-un viteaz din poveşti. -
Vodă Cuza cu o cinste nemaipomenită, până la Constanţa, de se mirau toți cei întâlnit L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit el ba de una, ba de alta şi, când să plece cale şi-l priveau ca pe-un viteaz
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!