Într-o zi plăcută de toamnă târzie, o familie de furnici se agita în lumina soarelui cald, uscând cerealele pe care le depozitaseră în timpul verii, când un greier înfometat, cu lăuta sa sub braț, a venit și a cerut cu umilință ceva de mâncare.
“Cum adică!” au strigat furnicile surprinse, “nu ai păstrat nimic pentru iarnă? Ce ai făcut prin lume toată vara trecută?”
„Nu am avut timp să pun deoparte niciun fel de mâncare”, se plânse greierele; „Am fost atât de ocupat să cânt, încât până să îmi dau seama vara dispăruse deja”.
Furnicile au ridicat din umeri cu dispreț.
”Ai cântat, zici?” au strigat ele. “Foarte bine; acum dansează!” Și i-au întors spatele greierului continuându-și munca.
Există un timp pentru muncă, și un timp pentru distracție
