Răspuns:
ca marmura în ea nu-l încapă
cu prisosinţă! Drum spre el îşi sapă
doar mâna ce dă minţii ascultare.
Si-n tine, doamna harurilor rare,
râvnitul bine, răul ce mă-ngroapă
se-ascund. Dar arta, ca să mor, adapă
speranţa mea doar cu urmări contrare.
N-au vină frumuseţea sau iubirea,
dispreţ, cruzime, tot ce-mi este parte,
că răul mi-e sortit, că laolaltă
tu porţi în piept şi viaţa şi pieirea
şi că bicisnicul meu geniu arde
ieşindu-i numai moarte de sub daltă.”
„Sosi, pe-o mare prinsă în furtună,
viaţa mea, cu-o barcă-aproape spartă,
în portul ce păcatele nu iartă
şi nu primeşte decât fapta bună.
Văd bine că grreşit-am împreună
şi eu şi fantezia mea deşartă,
ce idol şi monarh făceau din artă
şi tot ce mintea-şi vrea spre rău, nebună.
Iata sper ca sunt ele
