Pe 5.

Poezia: A asfinfit lumina zilei inc-o datà,
A serii negurà pe mare se-nteteste.
Vuieste n vântrea, vuieste vânt!
Frâmântã-te sub mine, ocean intunecat!
Vad un liman îndepärtat:
Pâmânt de miazâzi, de vràji pâtruns.
Purtat de zbucium, trist, mã vreau ajuns Acolo, de-amintiri hrânit, In ochi suirà lacrimi iar, pe fatã
Sà se prelingã. Sufletul arzând îngheatã.
Stiutul vis prin preajma-i risipit,
Imi amintesc iubirea pe-al vremii prag,

Si chin si tot ce inimii i-e drag,
Sfâsietoarea amágire a nadejdii de-altdatã.
Vuieste în vântrea, vuieste vânt!
Frâmântà-te sub mine, ocean întunecat!
Corabie, zbori spre depärtatele, linistitoare Tarâmuri, dincolo de marea-nselatoare,
Dar nu spre tärmul mohorât
Al negurii, al patriei,
Unde flãcärile patimei intâia oarà le-am simtit
Unde in tainã muze îmi zâmbirã,
Unde furtuni aurore ofilirã