Redactează un text de cel puțin 200 de cuvinte, în care să o caracterizezi pe Monica, având în vedere fragmentul dat. În redactarea textului tău, vei avea în vedere conținutul și structura specifice unei caracterizări, coerența și corectitudinea exprimării, lizibilitatea și așezarea în pagină.


Nici nu se oprise trenul, că Olguţa și sărise iute de pe scară, [...] cum sărea și dimineaţa din pat pe covoraș.
— Vai, Olguţa! vrei să mă îmbolnăvești? ţipă doamna Deleanu, alergând spre ea. [...]
În urma Olguţei se coborâră bagajele, [...] apoi domnul Deleanu [...]; după el, cu mișcări liniștite și ochi mari [...], privind și respirând vacanţa, Monica.
— Îţi pare bine că ai venit la noi, Monica? o întâmpină doamna Deleanu, luând-o în braţe [...].
— Da.
Pălăria de pai, cu boruri rotunde și panglică neagră, [...] îi alunecă pe spate, atârnându-i de gât. Doamna Deleanu surâse părului descoperit: era auriu [...].
— Pfuuu! izbucni Olguţa, dând cu ochii de Dănuţ.
Șopti ceva la urechea Monicăi.
— Pfuuu! pufniră amândouă.
Deșteptat din posomorală și uitare, Dănuţ o măsură pieziș pe sora lui. [...]
Între timp, doamna Deleanu se urcase în trăsură.
— Bine, da’ cu mine nu vine nimeni?
— Eu, tante Alice, se oferi Monica. [...]
Picioarele Monicăi nu ajungeau până la podeaua trăsurii; atârnau. Totuși, nu și le legăna. [...] Și mâinile Monicăi pluteau liniștite pe genunchii împreunaţi. Numai vârfurile degetelor se ridicau uneori... și iar se lăsau, și iar tresăreau de emoție ...
[...] Monica avea abia zece ani și purtase de trei ori haina de doliu, pe care copilăria ei o îmbrăcase acum pentru ultima oară, fiindcă de acum înainte nu mai avea pe nimeni... Rochia neagră, pentru moartea bunicii, i-o făcuse doamna Deleanu...
— Monica, ce culoare îţi place ţie mai mult?
Ochii fetiţei priviră grav pe doamna Deleanu. Prinzând privirea îndreptată asupra rochiţei de doliu, își plecă genele negre pe ochii de miere brună. [...] Lacrimi mari îi alunecară de-a lungul feţei... Mânuţele ei strânseră rochiţa ca pe o păpușă primejduită.
— Pui mic, pui mic, n-am vrut să te supăr!
Îi luă capul mâhnit pe genunchi, pentru a-i murmura descântecul cu vorbe dulci, inventat pentru durerile copiilor și-ale îndrăgostiţilor. [...]
— Iartă-mă tante Alice, n-am să mai fac!... Îmi place albastrul, șopti Monica. [...]
Drumul de foșnete și de miresme ducea spre cerul apropiat − cu părul auriu, cu obrajii palizi, cu cozile pe spate, cu mâinile împreunate − pe Monica.
Ionel Teodoreanu, La Medeleni, volumul I