1. scrie o compunere de (15,20de randuri) in care v-a trebui sa iti imaginezi ca tu esti judecatorul.
În dimineaţa aceea ca în fiecare zi de cum se întâlniseră, începură să-şi măsoare urechile. Şi, ca în fiecare zi, tot de aci se iscase sfada: - Am cele mai mari urechi din lume, mormăise puiul de elefant, topăind greoi în jurul celorlați, mişcându-şi urechea în nasul lor. Mari, dar zdrenţuite şi murdare, se înfierbântă iepuraşul. Parcă sunt tăvălite în cenuşă. Uită-te la urechea mea, se lăudă el. E prelungă ca o sabie şi catifelată ca un pămătuf de trestie. - - Da, dar e uscată ca o păstaie, spuse răutăcios măgăruşul. Priviţi-mă bine, urechi ca ale mele nu găseşti pe tot pământul: mari, dar totodată delicate şi puternice. Micuţă şi curată ca un pahar, fetiţa se oprise pe o bancă din apropiere. Asculta fără să vrea vorbele celor trei şi, ruşinată, îşi pipăia urechile ei mici ca doi bănuţi de aramă. Cei trei nu se sinchisiseră de fetiţă. Îşi urmau şi mai arţăgoşi sfada. - Şi nu e vorba numai de mărimea urechilor, vorbi puiul de elefant, deşi dacă le-aş întinde, aş putea fi confundat cu un avion gata de zbor. Urechile mele au cel mai fin auz: când mi-e sete, eu aud clipocitul unui izvor de la o poştă. - Ia te uită cu ce se laudă, i-o reteză iepurele. Cine nu ştie că noi avem cel mai bun auz? Eu, dacă vrei să ştii, aud până şi foşnetul unui fir de iarbă... şi încă în somn! Măgarul nu se lăsă nici el mai prejos. Coama i se zbârli de mândrie şi răcni: - Sst! Auziţi un fâsâit? Nu vă speriaţi, e umbra unei păsări alunecând peste fâneaţă. Eşti un lăudăros, spuse iepuraşul. Nu se aude nimic. . Şi tu eşti un mincinos, ripostă măgăruşul, zvâcnind din coadă, gata de bătaie. - Uşurel-uşurel, îi potoli elefănţelul, făcându-şi vânt cu urechile. Ştiţi ce? Haideți să facem o întrecere. Şi cum tocmai dăduse cu ochii de fetiţa ce stătea sfioasă pe bancă, îi spuse: - Vrei să fii tu judecătorul nostru? .... (Întrecerea Mircea Sântimbreanu)​