Cătră sărbătorile de iarnă. Gheorghită veni de la apa Jijiei, unde läsase ofle in perdele, in seama baciului celui bătrán, Alexa. Nechifor Lipan nu se aratase încă acolo, ca-n toţi anii, după legea pe care el singur o intocmise feciorul urmase porunca mamei din biletul alcănat de părintele Dănilă. Vitoria Il primi cu mare bucurie şi-l sărută pe amândoi obrajii; după aceea trecu în altă odate şi se Incule pe dinlăuntru, ca să poată plânge singură Îndată însă [şi aduse aminte că feciorul li vine de pe drum lung, că-i trudit şi namând. Veni iar cătrá el, cu pită proaspătă şi cu un hârzob de păstrávi afumati. Trimise pe Mitrea la domma fordam cráşmaru, s-aducă oleacă de rachiu de cel bun, şi-i ceru lui Gheorghita să-i spuie toate. Să intri pe dindos! fi strigă ea din urmă arganului. Se intoarse pe marginea lavitei şi se pregăti s-asculte. Gheorghita era flăcău sprâncenat ş-avea ochii ei. Nu prea era vorbare, dar ştia să spuie destul de bine despr cele ce lăsase și cele ce văzuse. Avea un chimir nou şi-i plăcea, vorbind, să-şi desfacă bundipa înflorită și să-ș cufunde palmele in chimir. Întorcea un zâmbet frumos ca de fată şi abia începea să-i infiereze mustacioara. Vitori il admira din cealaltă parte a măsuţei; Minodora se cuibărise pe un scaunel, jos, gata să sară de câte ori trebui ceva. Afară se vedea pădurea uşor ninsă, sub un cer albastru şi insorit de moină. -Acolo-s toate bune? Toate. Am găsit stuh nalt şi voinic. Am durat perdele ca pe trei ierni. Am săpat bordeie. Dinspre partea anilor am împăcat pe toată lumea. Acolo încă nu-i tarnă şi oile mai găsesc verdeată în bahnă. Dintre stăpânil ocului unii făceau gură, da' Alexa baciul a ştiut ce să le răspundă, căci el e om purtat şi se găseşte a cincizeci și incea oară la Jijia şi la Prut. Pe urmă am numărat oile şi Alexa baciul le-a insemnat la răbuş. Eu le-am scris 7 condică la mine, lar moş Alexa râdea. Zice că de când e el n-a văzut oi scrise în condică. - Fata îndrăzni de pe scăunașul ei: Ce fel de oameni sunt pe-acolo? -Oameni ca toti oamenii, råse flăcăul -Hore sunt? -Sunt. S-apoi m-am suit în tren ş-am mers, s-am mers, până la Piatra. Femeile ştiau ceva nedesluşit despre tren. Nu îndrăzniră să ceară mai multe lămuriri.
Vă rog facețim și mie rezumat la acest text. Dau coroană repede
Vă mulțumim că ați ales să vizitați site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, vă rugăm să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne va bucura, iar pentru acces rapid, nu uitați să ne salvați la favorite!