Adevărații prieteni, rudele mai presus de sânge, erau trei: Vasile Bănăţeanu, Roman al lui Tudorel şi Adam al Vicii. Eram născuți tuspatru în acelaşi an. Vårsta mea de la cinci la şapte ani stă sub zodia de aurora¹ a acestor prietenii. Dimineața, de-abia trezit, numai ce auzeam strigăte din curte, din toate puterile: „Lulu Pópii, Lúlu, Lúlu Pópii!" O mică pau- ză. Apoi: ,,Lulu". Pe urmă iarăşi: „Lulu Pópii! Lúlu Pópii!" Chemärile se urmau cu modulații şi varia- țiuni de accent ce veneau de-a dreptul din dorul inimii. Fusese aşa de lungă noaptea! O noapte întreagă nu ne-am văzut! De multe ori îi lăsam într-adins² să cheme cât mai mult şi cât mai felurit, căci Mamii îi făcea un deosebit haz acest cor ce varia între răcnete şi cântece. Mă îmbrăcam şi ieşeam. [...] Am nevoie sa afli care sunt toate verbele din acest fragment​