👤

4.6. Andra şi Andrei se deplasează unul spre celălalt pe aceeași şosea rectilinie. Andra se deplasează cu bicicleta cu viteza constantă v₁ = 18 km/h, iar Andrei pe jos, cu viteza constantă v2. Ei se întâlnesc în localitatea A, după care își continuă drumul în aceleași condiții. După 10 min de la întâlnirea cu Andrei, Andra ajunge în localitatea B, unde rămâne 20 de minute, după care se întoarce cu aceeași viteză şi l ajunge pe Andrei, care a mers tot timpul cu aceeași viteză v₂ ca prima dată, după 30 minute de la plecarea din localitatea B. În tot acest timp, vântul bate perpendicular pe direcția de deplasare a celor doi copii cu viteza vo= 5 m/s, din stânga lui Andrei. a) Determină viteza lui Andrei şi din ce direcție simte el vântul? b) Reprezintă grafic distanţa dintre cei doi copii în funcție de timpul scurs de la prima întâlnire până la a doua. c) Din ce direcție simte Andra vântul, când merge în același sens cu Andrei? Dar dacă şi-ar dubla viteza?​