Cu legănări abia simțite și ritmice, incet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării* şi prunii, Înveşmântaţi* în haine albe se clatină în fața lunii. Stând gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet*. Se cată* ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc. Cochetării şi grații albe, și roze gesturi, dulci arome, Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome, Ce-așteaptă de un an de zile minuta* asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii* grele Zvârlite* de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. (...) Aşa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri, Despodobiţi de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii, Vor deveni ce-au fost de-a pururi*: caișii, zarzării şi prunii, Banalii* pomi din fața casei, ce-i ştiu de-atîtea primăveri.​