👤

Problema rarității resurselor există: a) doar în economiile socialiste; b) uneori, în economiile de piață; c) în toate tipurile de economie; d) întotdeauna, în economiile naturale; e) doar dacă oamenii nu respectă principiul raționalității economice.

2. Ar fi posibil ca economia să devină inutilă ca știință, dacă: a) resursele ar deveni abundente; b) oamenii ar avea sumele de bani pe care și le doresc; c) toți oamenii ar fi egali și independenți; d) nu ar mai exista ființe umane; e) s-ar descoperi noi planete pe care oamenii ar putea locui.

3. Un tânăr are două joburi și alege să renunțe la unul dintre acestea pentru a dispune de mai mult timp liber peste vară, deși veniturile acestuia se înjumătățesc. În acest caz, tânărul: a) acționează instinctiv; b) va intra în categoria persoanelor cu risc de sărăcie; c) își va căuta alt loc de muncă pentru a își diminua pierderile; d) nu va mai putea accesa un credit de nevoi personale; e) este rațional;

4. Ar putea fi studiat din perspectivă economică modul în care se comportă oamenii atunci când se distrează noaptea într-un club? a) nu, pentru că nu există nici o legătură cu economia; b) da, pentru că ei cheltuiesc bani în acest context; c) da, pentru că ei caută să atingă niște scopuri; d) nu, dacă accesul în club se face gratis; e) da, pentru că distracția sporește profitul clubului.

5. Un student vine la seminar mai des pentru că are colege drăguțe. Această situație arată faptul că: a) teoria economică nu poate explica orice acțiune umană; b) stimulentele contează; c) studentul este irațional; d) studentul va pica examenele: e) nu toți studenții își cunosc foarte bine interesele.

6. Studii de caz:

a) În fosta Uniune Sovietică, directorii și angajații fabricilor producătoare de sticlă erau recompensați, la un moment dat, în funcție de tonele de sticlă plană produse. Drept consecință, foile de sticlă produse erau foarte groase, fapt ce diminua lumina care trecea prin ele. Regulile de remunerare au fost schimbate astfel încât plata se făcea în funcție de metrii pătrați de sticlă produși. În aceste condiții, firmele sovietice produceau o sticlă atât de subțire încât se spărgea foarte ușor.

b) Mulți oameni nu știu ce parlamentari îi reprezintă la nivelul circumscripției electorale în care ei locuiesc. În ciuda faptului că ignoranța politică poate avea efecte negative semnificative, explicați de ce, în anumite circumstanțe, ignoranța poate fi rațională.

Analizați situațiile descrise mai sus, făcând referire la principiile științei economice.

7. Identificați valoarea de adevăr a propoziției următoare (Adevărat sau Fals) și argumentați răspunsul:

Manifestarea acțiunii umane arată că omul este mai întâi consumator și abia apoi producător.